Specializarea Muzică

SIR SIMON RATTLE
“Dacă cineva a dirijat o lucrare beethoveniană,
şi după concert nu este nevoit să consulte un osteopat,
ceva nu a mers bine”



O viziune holistică asupra actului educaţional, conştientizarea importanţei extreme pe care o joacă educaţia în viaţa socială, reprezintă principii directoare pe care dascălii acestei specializări încearcă să le insufle studenţilor. Rigoarea analizei muzicologice, tactul pedagogic, viziunea organică a dirijorului, înţelegerea aprofundată a unui text muzical sau rafinarea gustului estetic sunt deprinse de studenţi frecvantând cursurile colective şi individuale, susţinute de compozitori, muzicologi şi dirijori consacraţi. Ȋn paralel, studenţii pot cunoaşte eliberarea de constrângerile notaţiei muzicale, frecvantând cursurile de Jazz, în care vor lucra îndeaproape cu maeştri ai acestui gen muzical, dând frâu liber imaginaţiei creatoare. Apariţiile scenice ale studenților alături de mentorii lor reprezintă un bun punct de pornire pentru dobândirea încrederii de care vor avea atâta nevoie de-a lungul întregii cariere artistice. Urmarea unei cariere pedagogice de prestigiu, a unei activităti ştiinţifice în domeniul muzicologiei, a managementului cultural sau a impresariatului artistic sunt câteva din opţiunile deschise tânărului absolvent. Critica muzicală sau activitatea creatoare a producătorului de emisiuni muzicale radio-TV reprezintă de asemenea posibilităţi pe care absolventul le poate explora.

  • Domeniul: Muzică
    Specializarea: Muzică
    Forma de învățământ: Zi
    Forma de finalizare: Licență universitară
    Titlul acordat: Licențiat în muzică