Search
Close this search box.

Dogariu Adriana-Florentina

Conf. univ. dr.

Sala 114

Pianista Adriana Dogariu și-a desăvârşit formarea muzicală la Universitatea Națională de Muzică din Bucureşti, apoi la Facultatea de Muzică din cadrul Universităţii de Vest Timişoara, studiind cu profesori reputaţi, precum Dana Borşan și Dragoş Mihăilescu. A urmat cursuri de măiestrie interpretativă cu Gabriel Amiras, Andrei Gavrilov, Dmitri Bashkirov, Arkadi Sevidov, Jean Francois Antoniolli, Gerard Fremy.
Este laureată a mai multor concursuri naţionale şi a Concursului Internaţional “Remember Enescu” (Bucureşti – 1999). A susţinut recitaluri în Austria , Germania, Italia şi în ţară, precum şi concerte alături de Filarmonicile din Timişoara şi Arad . În calitate de solistă a colaborat cu dirijori importanţi precum: Cristian George Neagu, Walter Hilgers, Alfonso Saura, Peter Oschanitzky, Dorin Frandeş, Roberto Salvalaio.
A înregistrat trei CD-uri (editate în 2012 şi 2013 în România şi Germania) alături de pianistul Sorin Dogariu şi tubistul Walter Hilgers.
În 2005, pe o perioadă de 3 luni, Adriana Dogariu a fost invitată să îndrume o clasă de interpretare pianistică în Studioul AHN din Jejudo Island - Coreea de Sud.
Este director artistic al proiectului internaţional Panoramic XX în cadrul căruia, începând din 2010, a organizat concerte, recitaluri şi cursuri de măiestrie.
În anul 2010 Adriana Dogariu şi-a susţinut doctoratul la Universitatea de Muzică din Bucureşti, subiectul ales fiind literatura muzicală pentru două piane, gen muzical în care a susţinut o bogată activitate concertistică.

Interpretare muzicală - Instrumente (Studii universitare de licență)

  • Instrument pian
  • Studiul acompaniamentului pian


Stilistica interpretării muzicale (Studii universitare de masterat)

  • Instrument pian
  • Pregătirea partiturilor de ansamblu
  • Acompaniament
  • Muzică de cameră
CV