Search
Close this search box.

Tomescu Alexandru-Adrian

Conf. univ. dr.

Sala 102

Cel mai cunoscut violonist român contemporan, Alexandru Tomescu (născut în 1976), întruneşte, în conştiinţa publicului, amprenta unei vocaţii şi a unui destin artistic, dublate de o energie puţin obişnuită pentru a le traduce în faptă şi, în plus, cu şansa de a cânta pe o vioară Stradivarius.

Fiu al unei familii de muzicieni, studiază primii șapte ani cu mama sa, Mihaela Tomescu, profesoară de vioară la Liceul de Muzică „George Enescu“ din Bucureşti. De la vârsta de şase ani, cântă acompaniat de tatăl său, pianistul Adrian Tomescu, participând la numeroase evenimente şi concursuri muzicale. Formaţia lui e desăvârşită, între 1995 şi 1999, la Conservatorul din Bucureşti, cu Ştefan Gheorghiu, cel mai important pedagog român în şcoala de vioară a momentului. Obţine burse de studii în SUA şi Elveţia, unde studiază cu Eduard Schmieder (2000) şi cu Tibor Varga (2001), iar în paralel participă la cursuri de perfecționare cu Ruggiero Ricci, Igor Oistrah şi Hermann Krebbers.

Dintre numeroasele competiţii naţionale şi internaţionale câştigate trebuie menţionate Concursul „Paganini“ (Genova, 1995), Concursul „Marguerite Long – Jacques Thibaud“ (Paris, 1999) şi Concursul „George Enescu“ (1999). A fost distins cu ordinul "Stella d'Italia" in grad de cavaler de catre Presedintele Italiei. A concertat sub bagheta unor dirijori importanţi, între care Kurt Masur şi Valery Gergiev, alături de pianişti precum Valentina Lisitsa şi Eduard Kunz, în săli celebre din peste 40 de tari, ca Berliner Philharmoniker, Carnegie Hall, Concertgebouw, Théâtre des Champs-Élysées. In luna mai 2019 a sustinut o serie de concerte in Anglia, ca solist al Royal Philharmonic Orchestra in Anglia, sub bagheta lui Gabriel Bebeselea si Christopher Petrie.

A înregistrat pentru posturi de radio şi televiziune româneşti, dar şi din Anglia, Franţa, Elveţia, Germania, Olanda, Polonia, SUA şi a realizat numeroase imprimări pe CD, dintre care se cuvin amintite Alexandru Tomescu at Moscow (cu concerte de Paganini şi Mendelssohn), Romanian Piano Trio (trei discuri cu lucrări camerale de Mozart, Beethoven, Schumann, alături de Horia Mihail şi Răzvan Suma), Simply Mozart (patru concerte mozartiene sub bagheta lui Horia Andreescu) sau Ad Libitum – Primus (cvartete de Beethoven, Haydn, Sibelius, cu Alexandru Tomescu la vioara I).

Din anul 2007, în urma mai multor concursuri, îi este încredinţată până în 2023, vioara Stradivarius Elder – Voicu, care a devenit protagonista câtorva îndrăzneţe proiecte muzicale de anvergură şi notorietate, cu finanţare privată, în care, sub genericul Turneul Stradivarius, violonistul a concertat în zeci de localităţi din ţară si in importante centre culturale din Europa şi America, cu programe care au cuprins câteva integrale-eveniment pentru viaţa muzicală românească, asociind uneori recitalul cu secvenţe inedite de performance: cele 24 de capricii ale lui Paganini, cele şase sonate pentru vioară solo de Ysaÿe, sonatele şi partitele pentru vioară solo de Bach, sonatele pentru vioară şi pian de Prokofiev şi integrala lucrărilor pentru vioară şi pian de Enescu (cu Eduard Kunz la pian). O parte din aceste programe au fost înregistrate pe CD-uri şi DVD-uri care s-au bucurat de un mare succes: Paganini 24/24, Stradivarius Obsesii, Bach to Basics, Anotimpurile, Balada.

O dominantă a profilului de artist al lui Alexandru Tomescu este abnegaţia de a duce marea muzică către oamenii obişnuiţi şi de a dedica activităţii caritabile o parte însemnată din evenimentele muzicale în care evoluează. Artistul e vizibil însufleţit de pasiunea cauzelor nobile şi prezenţa lui pe scena publică românească se distinge odată mai mult prin acest altruism.

text de Petrus Costea

Interpretare muzicală - Instrumente (Studii universitare de licență)

  • Instrument vioară


Stilistica interpretării muzicale (Studii universitare de masterat)

  • Ansambluri instrumentale

CV