Search
Close this search box.

Manyov Marius

Cda. prof. univ. dr. habil.

Sala 113

Nume de referinţă în domeniul interpretării muzicii vocale clasice româneşti şi universale, Marius Manyov este o prezenţă constantă pe scenele instituţiilor organizatoare de concerte. Considerat a fi unul dintre cei mai valoroşi interpreţi ai creaţiei vocal-simfonice, excelează în domeniul muzicii vocal-simfonice romantice. Bogatul său repertoriu cuprinde pe lângă roluri aparţinând genului operă – de la Mozart şi Rossini până la Donizetti şi Verdi – un număr impresionant de titluri din creaţia vocal-simfonică (oratorii, mise, cantate, poeme simfonice, simfonii dramatice), dar şi un mare număr de lieduri, acoperind mai bine de trei secole de muzică. Diapazonul neobişnuit de mare şi tehnica performantă de care dispune îi permit abordarea cu succes atât a repertoriului de bas cât şi a celui de bariton liric (ex.: Brahms – Ein Deutsches Requiem, Fauré – Requiem), de bariton dramatic de tip wagnerian (ex.: Mendelssohn-Bartholdy – Elias), sau mixt cumulat (bas şi bariton pe parcursul aceleiaşi lucrări), cum este cazul lucrărilor: Die Schöpfung de Haydn (primele două părţi sunt scrise pentru bas, iar partea a treia pentru bariton), Messa di Gloria de Puccini (în care interpretul trebuie să rezolve atât aria basului, Crucifixus din Credo, cât şi intervenţiile de bariton liric din Benedictus şi Agnus Dei), sau Stabat Mater de Dvořak (care se cântă de cele mai multe ori cu cinci solişti: sopran, alt, tenor, bas-bariton pentru ansamblurile solistice şi bas cantabil pentru arie). Stăpânirea unui repertoriu atât de vast, divers şi dificil face ca basul Marius Manyov să fie o prezenţă extrem de solicitată pe scenele de concert în special cu ocazia unor evenimente deosebite precum: festivaluri interne şi internaţionale, deschideri şi închideri ale stagiunii de concerte, recitaluri şi concerte comemorative, prime audiţii etc. Excelează în lucrările care presupun pe lângă abordarea vocală propriu-zisă şi etalarea complexului mecanism de exprimare dramatică, emblematică pentru repertoriul romantic, dar care nu este la îndemâna oricărui interpret. Acest aspect a fost studiat şi aprofundat cu ocazia parcurgerii stagiului de doctorat în Stilistica interpretării oratoriului şi finalizat în iunie 2005 cu teza având titlul Dramaturgia oratoriului romantic (rezultată din studiul şi interpretarea a trei opusuri romantice grandioase, de mare valoare, dar şi de mare dificultate: Stabat Mater de Dvořak, Roméo et Juliette de Berlioz şi Messa da Requiem de Verdi). Desfăşoară în paralel o fructuoasă activitate didactică – în cadrul Facultăţii de Muzică și Teatru din cadrul Universităţii de Vest Timişoara, fiind titularul disciplinelor oratoriu şi lied începând cu anul 2005 – şi ştiinţifică, prin scrierea şi publicarea mai multor cărţi, cum ar fi: Principii ale vocalităţii în oratoriul romantic şi Mecanisme ale dramatismului timbral în Messa da Requiem de Giuseppe Verdi (în care face o analiză amănunţită a discursului vocal în special din perspectivă interpretativă); este totodată şi autorul mai multor articole şi studii în domeniul tehnicii vocale, având ca finalitate o altă carte, Ştiinţă şi pragmatism în arta muzicii vocale (în care prezintă propria metodă de cânt şi de predare, bazată exclusiv pe principii matematice şi fizice, o lucrare cu caracter ştiinţific inovator, abordare ce trădează o cunoaştere temeinică a fenomenului vocal). Începutul anului 2014 aduce, ca încununare a activității de cercetare, acordarea atestatului de abilitare și a calității de conducător de doctorat, în urma susținerii cu succes a tezei cu titlul Excelența tehnică și geometria fenomenului vocal – inovație și originalitate în construirea vocii cântate, la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, iar din perspectivă didactică, titlul de profesor universitar. Una dintre cele mai profunde caracterizări care vizează „valoarea artistică” a interpretului Marius Manyov aparţine prof. univ. dr. Constantin Rîpă şi a fost exprimată cu ocazia susţinerii tezei de doctorat în calitate de conducător ştiinţific al acestuia: „în peisajul contemporan, Marius Manyov este un artist de primă mărime în repertoriul vocal-simfonic, fiind solicitat şi preferat de toţi cei care au nevoie de un interpret care, împreună cu toate calităţile artistice, mai are una deosebită: este foarte sigur pe partitură, creând astfel celui cu care colaborează, dirijorului îndeosebi, sentimentul de totală siguranţă ce exclude orice posibilitate de accident pe traseul interpretării. Cu o voce caldă şi profund expresivă, Marius Manyov exprimă cu inteligenţă întregul mesaj artistic al lucrării pe care o interpretează, simţindu-se că producţia sa nu se limitează numai la rolul său, ci că participă la arhitectura întregii lucrări, în care aportul său trebuie adus în acest sens şi nu în ambiţia etalării sonorităţii propriei voci ca epatare în raport cu ceilalţi parteneri participanţi la crearea integrală interpretativă. Se poate afirma că Marius Manyov face parte fără îndoială din categoria cântăreţilor gânditori, permanent conştient de necesităţile finale ale operei interpretate, acela al mesajului artistic, încărcat de mesaj spiritual”.

Cristian Mandeal - dirijor

 

Ladislau Cristian Andriș este un violist româno-elvețian născut în 1984 la Timișoara. De la vârsta de șapte ani urmează cursurile Colegiului Național de Artă „Ion Vidu”, studiind vioara și, apoi, viola împreună cu mama sa Monica Andriș și cu unchiul său Ionel Bota.

La vârsta de douăzeci de ani părăsește România pentru a studia la Madrid - Escuela Superior de Música Reina Sofía, Freiburg im Breisgau - Hochschule für Musik, Lugano - Conservatorio della Svizzera italiana și Hamburg - Hochschule für Musik und Theater, cu profesori precum Wolfram Christ, Bruno Giuranna, Gérard Caussé, Marius Nichiteanu, Diemut Poppen, David Quiggle și Jensen Horn Sim Lam. În 2009 obține Diploma de Studii Artistice de la Universitatea de Muzică din Freiburg în Breisgau, în 2010 Diploma de Master în Interpretare instrumentală de la Conservatorul din Lugano, iar în 2011 Diploma de Master de la Universitatea de Muzică din Hamburg, toate diplomele fiind obținute cu cea mai înaltă distincție.

Între 2009-2015, Ladislau Cristian Andriș a fost șeful partidei de violă al Orchestrei Române de Tineret și al Orchestrei Naționale Simfonice a României. În prezent, este șeful partidei de violă la Orchestra of Europe, la Swiss Orchestra, la Romanian Chamber Orchestra și colaborator permanent al Orchestrei de Cameră din Zürich, Lucerne Festival Strings, Musikkollegium Winterthur și al ansamblului CHAARTS Chamber Artists.

Ca parteneri de muzică de cameră, enumerăm muzicieni ca: Robert Cohen, Boris Garlitzki, Gerhard Schulz, Dorin Marc, Alissa Margulis, Latica Honda Rosenberg, Isabel Charisius, Felix Renggli, Răzvan Popovici, Bernhard Hartog, Liviu Prunaru, Wolfram Christ, Andra Darzins, Marin Cazacu, Olaf Manninger, Marc Bouchkov, Alexander Kerr, Alberto Menchen, Alexander Buzlov şi Ulrich Wolff.

Din anul 2014 este cadru didactic asociat la catedra de violă a Facultății de Muzică și Teatru din Timișoara iar în anul 2019 obține la Universitatea Națională de Muzică din București titlul de doctor în muzică, cu distincția summa cum laude. La Editura Muzicală din București publică în 2019 două cărți, „Concertul pentru violă şi orchestră de Béla Bartók: tradiţie versus manuscris” și „O viziune analitică și interpretativă asupra Concertului pentru violă și orchestră de Cecil Forsyth”, titluri care se află în cele mai importante biblioteci muzicale din țară.

Ladislau Cristian Andriș a fost invitat ca profesor de violă al Orchestrelor de Tineret ale României și al Orchestrei de Tineret a Moldovei, la Universitatea „Dokuz Eylül” din Izmir, iar împreună cu Alexandru Tomescu este din anul 2016 mentor în cadrul Academiei de Muzică și Arte frumoase „George Enescu”, pedagogia reprezentând un punct important al carierei sale.

A concertat ca solist alături de Orchestra Națională Radio, Hastings Philharmonic Orchestra, Orchestra Națională de Tineret a României, Orchestra Filarmonicii „Banatul” din Timișoara, Orchestra Filarmonicii „Transilvania” din Cluj-Napoca și Filarmonica de Stat din Sibiu, alături de dirijorii Gabriel Bebeșelea, Cristian Mandeal, Radu Popa, Sascha Gözel și împreună cu violoniștii Alexandru Tomescu, Ștefan Tarara, Ioana Cristina Goicea și de clarinetistul Răzvan Poptean.

Începând cu anul 2019 este director artistic al Romanian Chamber Orchestra, ansamblu care reunește sub bagheta maestrului Cristian Măcelaru unii din cei mai importanți muzicieni români din țară și din diasporă.

Ladislau Cristian Andriș cântă pe o violă construită de lutierul francez Charles Boullangier în anul 1885 și cu un arcuș realizat de Stéphane Thomachot.

Interpretare muzicală - Canto (Studii universitare de licență)

  • Canto

 

Stilistica interpretării muzicale (Studii universitare de masterat)

  • Canto
  • Lied oratoriu

CV