Search
Close this search box.

Licență

Prin oferta educaţională aferentă celor trei specializări din domeniul muzical, facultatea noastră pune la dispoziţia studenţilor cadrul necesar evoluţiei artistice în domeniul interpretării instrumentale sau vocale, laolaltă cu descoperirea vocaţiei pedagogice sau dirijorale. Ȋn cadrul studiilor teatrale studentul poate opta pentru specializarea Artele Spectacolului – Actorie în limba română sau în limba germană. Dascăli cu experienţă le vor urmări îndeaproape paşii pe anevoiosul drum al desăvârşirii artistice. Studentul dornic de perfecţionare va avea ocazia să intre în contact cu artişti consacraţi ai marilor scene europene, invitaţi adesea să susţină cursuri de măiestrie în facultatea noastră.

MISIUNEA ȘI OBIECTIVELE SPECIALIZĂRILOR
PLANURILE DE ÎNVĂȚĂMÂNT ALE SPECIALIZĂRILOR

Plan de învățământ – Specializarea Interpretare Muzicală – Instrumente– Promoția 2024-2028

Plan de învățământ – Specializarea Interpretare Muzicală – Instrumente – Promoția 2023-2027

Plan de învățământ – Specializarea Interpretare Muzicală – Instrumente – Promoția 2022-2029

Plan de învățământ – Specializarea Interpretare Muzicală – Instrumente – Promoția 2021-2025
Plan de învățământ – Specializarea Interpretare Muzicală – Instrumente – Promoția 2020-2024
Plan de învățământ – Specializarea Interpretare Muzicală – Instrumente – Promoția 2019-2023

Plan de învățământ – Specializarea Interpretare muzicală – Canto– Promoția 2024-2028

Plan de învățământ – Specializarea Interpretare Muzicală – Canto – Promoția 2023-2027
Plan de învățământ – Specializarea Interpretare Muzicală – Canto – Promoția 2022-2026
Plan de învățământ – Specializarea Interpretare Muzicală – Canto – Promoția 2021-2025
Plan de învățământ – Specializarea Interpretare Muzicală – Canto – Promoția 2020-2024
Plan de învățământ – Specializarea Interpretare Muzicală – Canto – Promoția 2019-2023

Plan de învățământ – Specializarea Muzicală – Promoția 2024-2027

Plan de învățământ – Specializarea Muzică – Promoția 2023-2026
Plan de învățământ – Specializarea Muzică – Promoția 2022-2025

Plan de învățământ – Specializarea Muzică – Promoția 2021-2024
Plan de învățământ – Specializarea Muzică – Promoția 2020-2023
Plan de învățământ – Specializarea Muzică – Promoția 2019-2022